O fila pe zi VI

O noua zi, totul perfect  o noua zi in care sunt fericit alături de persoana iubita, daca nu cu trupul măcar cu mintea. Minut din minut, ora din ora, zi din luna si luna din an fuge mintea mea ca nebuna, fuge fara sa o pot prinde, fuge pana la Bacău, ochii mintii privesc chipul angelic al persoanei pe care o iubesc si se întorc înapoi la mine, cu o fotografie superba, un chip luminos si drag, un chip pe care l-as privi in fiecare ora din zi, suflet lângă sufletul meu.

            Nu trece o zi fara sa mă gândesc la ea, la fata la care am visat, la fata lângă care o viata vreau sa fiu . Fata alături de care mă vad departe, cu o familie adevărata si doi copiluti, cu casuta noastră mica dar draga, cu o pisica scumpa, cu totul perfect pentru noi doi.

            Unii ar spune ca sunt nebun, unora nu le vine a crede ca am rezistat alături de matza mea draga un an si trei luni, ca am planuri marete alături de ea, ca vreau sa trăiesc o viata lângă ea, unii spun ca atunci când iţi doreşti ceva cu adevărat poţi face acel lucru. Aşa e  ! Îmi doresc sa fiu alături de ea ! Si voi fi ! Voi înfrunta orice mi-ar ieşi in cale, voi lupta cu „morile de vânt”, voi încerca si eu sa despart marea in doua ca sa aibă loc sa treacă ea, chiar daca riscul maxim este de a mă îneca, voi stinge focul cu mâinile goale cu riscul de a ramane fara mâini, voi face tot ce e posibil sa fiu alături de ea, sa treacă perioada asta, sa vina odată toamna si sa ştiu ca amândoi suntem fericiţi. Mai sunt câteva luni, mai este foarte puţin timp pana când vom fi in pragul fericirii amândoi.

            Doua cuvinte am sa ii transmit : Te iubesc ! ( si un semn de punctuaţie ). Nu am reuşit pana acum sa ii arat intru-totul iubirea mea, dar simt… simt ca va veni clipa aceea si ea va fi in pragul fericirii, intr-un super extaz si ştiu ca si ea îmi va demonstra la rândul ei lucrul acesta.

O fila pe zi V

            O zi… o zi ca oricare din cele din saptamana asta, o zi aiurita cu o persoana aiurita, un eu schimbat oarecum, marcat de unele evenimente nu prea plăcute. Puţin înspre seara ziua mea s-a imbunatatit. Ziceam intr-un post anterior cum scăpam de sentimentele „necurate” daca le-as fi putut spune aşa. Ziceam ca discut pe !YM cu o anumita persoana si pentru momentele in care discut cu ea uit de tot. Nu am uitat de tot, nu am uitat nimic de data asta dar m-am simţit mai bine, am simţit inima ca începe sa bata din nou aproape de ritmul normal al ei. Am simţit raza de soare aşteptata pe obrazul brăzdat de probleme.

            Din minut in minut îmi simt inima batand din ce in ce mai puternic, simt o licărire, o urma de lumina. Simt ca as fi in stare sa fac sa fie altfel, ştiu ca pot si ştiu ca vreau sa fie altfel. Ştiu ca nu vreau sa am starea asta si ştiu cum sa ies din ea. Singur nu reuşesc, nu pot prinde firicelul de lumina si sa mă ţin strâns de el.

            Singurul lucru pe care îl pot face singur e sa privesc poze, sa citesc si sa mă gândesc. Aici nu am nevoie de ajutor. Mă pot descurca singur cu touchpad-ul. Mai ramane problema cealaltă. Cum sa fac sa fie bine ?

            Cat de matur sa fiu ca sa pot găsi o cale de mijloc? Sa speram ca destul încât sa pot găsi răspunsul la dilemele mele.

            CUM SA FAC SA FIE BINE ?!

O fila pe zi IV

            Viata, viata uneori e o curva. Da îmi permit sa vorbesc astfel pentru ca e chiar o CURVA. Te freacă când ti-e mai bine. Atunci când totul e perfect ti se întâmpla ceva ce nu ti-ai fi dorit niciodată. Am ajuns la concluzia asta in urma cu câteva zile. Tot tim2           pul ar trebui sa apară o problema, o contradicţie ceva, sa strice ceva ce e frumos. Si uite aşa ramai cu buza-n pamant si cu gândurile departe, singur împotriva, tuturor in căutarea unei umbre de speranţa, speranţa ce nu sper sa o găsesc cat de curând, sperata ce nu cred ca o voi caută. Cică s-ar spune sa nu cauţi dragostea, sa o laşi sa vina singura la tine. Da, e adevărat, dar ce faci in momentul in care astepti cativa ani ( si când spun cativa mă refer la o cifra mai mare de 5 ) si nu vine nimic. Nu ar trebui sa începi sa o cauţi? Eu unul nu îmi propun sa caut si nici sa mă las găsit. Îmi ajunge. Am patit-o de doua ori, sunt conştient ca nu se opreşte aici, dar totuşi stau si mă gândesc ( ATENTIE ! Am gândit ) ca tot ce a fost, de fapt aproximativ tot ce a fost, a rămas ca o amintire frumoasa, a rămas in pare parte cu un gust plăcut, o senzaţie plăcuta. Consecinţele… consecinţele nu isi mai au rostul in monologul asta.

            Ce-ar fi daca ar fi sa nu mai existe iubirea? Hmm, daca ar fi sa răspund chiar eu la întrebarea asta, răspunsul meu ar fi ca ar ieşi un mare bullshit. Eu inca am rămas cu o lacuna, ce crede lumea despre dragoste. Ce definiţie ar da ei cuvântului „dragoste” ? Si acum sa va zic ce părere am eu despre oamenii care definesc dragostea? Sunt nişte dobitoci. Iubiţi dragi compatrioţi, simtiti clipele prin care treceţi in momentul in care iubiţi, nu definiţi dragostea, SIMTITI-O. Un mic sfat : nu folosiţi cuvinte la care nu le stiti definiţia doar pentru a impresiona persoana cu care iesiti, nu are nici un efect atâta timp cat nu cunoasteti nici voi sensul cuvintelor folosite, fiţi cat mai naturali posibili si atunci veţi avea o şansa iar apoi depinde doar de voi daca reusiti sa pastrati acea şansa. Sfat II : nu va jucaţi cu focul intr-o relaţie, pentru ca s-ar putea sa riscaţi totul, sa cum am riscat eu si unele lucruri sa fie intelese total diferit de realitate.

            Si ca la final un mic P.S: Iubiţi si pretuiti si ganditi înainte de a lua o concluzie, nu intelegeti lucrurile doar din postura voastră,  priviţi din toate unghiurile posibile si nu va lasati purtaţi pe val de gelozie.

O fila pe zi III

            Singurătatea… singurul lucru de care îmi era frica. Uneori nu ştii ce sa faci ca sa nu te simţi singur. Unele persoane scapă de acest sentiment cu ajutorul muzicii, alţii prefera sa iasă in lume, alţii se regăsesc in mijlocul naturii, eu insa aveam un singur remediu înainte. Deschideam laptop-ul, deschideam !YM, alegeam o anume persoana, din lista de mess si vorbeam ore întregi cu ea. Nu mă plictiseam absolut deloc, tot timpul găseam un subiect de discuţie, uitam de aproape tot, uitam de necazuri, uitam de stresul zilnic, uitam uneori sa mai si mănânc, uitam de foarte multe lucruri, mă simţeam in al noulea cer. Acum ca am pierdut acest remediu mă las incatusat de lanţurile singuratatii , Devin din ce in ce mai strânse, încerc sa le smulg si nu reuşesc, parca se smulge sufletul din interiorul meu, inima mi se crapă in bucati mici, de fapt jumătatea de inima care a mai rămas.

            Aştept, aştept si tot aştept sa ajungă si cealaltă parte înapoi, dar se pare ca aştept in zadar. E zdrobita sau probabil aruncata la vreo ghena de gunoi. Astăzi am ascultat o melodie de aproape douăzeci de ori doar pentru ca are trei – patru versuri semnficative. Aspectul cel mai interesant al piesei e dragostea si despartirea. Cantaretul isi ruga iubita sa nu arunce dragostea ce i-o poarta ci sa o aşeze undeva pe o strada plina de oameni, ori intr-o sala de cinema, poate totuşi o sa o găsească cineva care sa o merite, cineva care ştie sa profite de ea, care sa ştie sa aibă grija de ea, sa ştie sa o pretuiasca si sa aibă încredere in ea odată si odată. Oare de ce mi se pare aşa interesanta piesa ?! Multe aspecte nu ne-au reprezentat si totuşi încep sa iubesc piesa.

            Dar sa revenim la oile noastre si sa găsim un remediu favorabil împotriva singuratatii. Unul din remediile care au un mic efect ar fi privitul in gol pe pereţi, cuprins de gânduri si amintiri frumoase sau mai puţin frumoase, dar ce-i mult strica deci nu e ceva durabil. Dar nu are efect tot timpul. Un altul ar fi sa arunci tot ce te leagă de o anumita persoana, sa arunci pozele, cadourile si tot. Dar asta nu e un mod foarte plăcut de a uita pe cineva si de a scăpa de gândul ca eşti singur. Eu unul am întors poza ei de pe birou, am schimbat wallpaper-ul , i-am schimbat numele in lista de mess ( si totuşi inca o alint, la nume mă refer ) si uneori parca îmi vine sa sparg cana preferata, cana din care beau măcar odată pe zi ceva ( suc, bere, cafea, apa ) orice se poate bea dintr-o cana. Oare de ce? Oare voi reuşi sa trec peste? Important e sa fii tare. Era un proverb vechi, care spunea ca atunci când vrei ceva cu adevărat eşti in stare sa muţi si munţii din loc. Hai sa vedem cat e de real.

Asta a fost tot pe ziua de astăzi dar…

                                                                                    To be continued…

O fila pe zi II

            O noua zi, acelaşi cacat, aceeai stare aiurita. Gânduri… gânduri îmi trec prin minte cu sutele. Dar cel mai des lucru care îmi vine in minte este şcoala. Sa o termin? Ce rost are? Cu ce m-ar ajuta daca o termin? Sa fiu un prost cu diploma? Sunt destui, de ce m-as alătura si eu lor? Grupul proştilor cu diploma saluta din mers grupul proştilor? No tks. Decât un prost fara diploma mai degrabă muncitor necalificat undeva, numai nu in cacatul asta de tara. Cu tot cu diploma vieţii ajungi sa ai un salar de maxim 10 milioane. Daca ar fi sa facem o comparaţie mai amanuntita intre mediul de trai al unui stranier si al nostru probabil ne vom baga degete in gat si mai adânc decât ni le infingem acum.

            Deci pana la urma unde e mai bine de trăit?! In România sau stranier?! Eu tind sa aleg din ce in ce mai mult străinătatea. Daca alţii au rezistat eu de ce nu as rezista? Daca alţii castiga bani buni pe munca grea eu de ce nu as castiga. Tot ce ai nevoie e putina minte, lucru pe care eu ar trebui sa îl caut ceva mai intens, dar poate intr-un final dau de el adică de ea. Astea fiind zise, FUCK ROMANIA!

            Ieri trebuia sa scriu cam ce inteleg eu prin aceste posturi, posturi care după cum vedeţi sunt numite „O fila pe zi I”, „O fila pe zi II” etc. Ce semnifica pentru mine? Sunt doar gândurile, ideile care îmi trec prin minte, intr-un singur cuvânt „prostii” venite din partea unui prost cu blog. Aşa cum am început in urma cu aproximativ o luna sa scriu intr-un jurnal lucrurile mai intime am hotărât aseară, adică 30 martie 2008 sa încep sa scriu gândurile mai puţin sau mai mult interesante pe un blog. Da ştiu, plictiseala asta.

O fila pe zi I

            Ar trebui bănuiesc sa încep cu o formula de introducere, ceva de genul “Draga X, (…) “ sau alte formule de genul, dar nu o fac pentru ca nu este o scrisoare propriu zisa. Sunt doar nişte gânduri, nişte chestii care îmi trec prin minte in momentul in care scriu, nişte prostii in fond.

            Îmi ziceai intr-o conversaţie cum ca ai sa realizezi cat ai însemnat pentru mine. Nu, nu o sa realizezi probabil niciodată cat ai însemnat cu adevărat pentru mine, nu o sa intelegi niciodată starea prin care am trecut eu, o stare de “supremaţie” in fata tuturor daca as putea spune in felul asta, o stare care îmi da voie sa gândesc si sa realizez intelesul. cuvintelor “Te iubesc”, o stare la care am renunţat. Poate peste cativa ani vei citi câteva rânduri scrise de mine, câteva rânduri rupte dintr-o conversaţie purata intre noi doi, rânduri care o sa iţi trezească probabil unele amintiri plăcute sau mai puţin plăcute si te vei întreba : “Oare am însemnat ceva pentru el?”. Atunci bănuiesc ca vei pica intr-o stare de melancolie, vei pica pe gânduri si daca vei analiza fiecare zi din acel un an, trei luni si 6 zile iţi vei da seama daca ai însemnat sau nu pentru acel cineva. Spun cineva pentru ca peste cativa ani, asta bineinteles daca se va întâmpla cu toate ca nu cred, nu vei mai tine minte mare lucru despre acel cineva, acel Tudor – Sabin Viziteu. Un om ratat, un om care probabil nu v-a reuşi sa isi termine nici măcar liceul, un om fara suflet, fara inima, fara nimic, un om pierdut, un suflet pierdut in oceanul singuratatii.

            Acum stau si mă gândesc ca poate vei citi aceste rânduri peste ani si ani, alături de un soţ iubitor, un soţ care sa te pretuiasca aşa cum meriţi, sa iţi ofere absolut tot ceea ce ai tu nevoie, si alături de acel soţ vei rade de ce am scris aici. Ce-o sa ziceţi… om prost, se plictisea si s-a apucat de scris un roman. Un roman prin care vrea sa demonstreze ce? Cuvinte care sa demonstreze ce ? Nimic. Asta v-a fi răspunsul vostru. Nu e problema, am punctat si aspectul asta, aspect care nu o sa mă deranjeze bineinteles. Stau si mă gândesc ca daca voi veţi spune : “Om prost” atunci si eu voi spune la fel in momentul in care am sa deschid “cartea” cu arhiva si am sa citesc conversaţii sau parti de conversaţii.

            Nu trebuie sa aştept ani de zile ca îmi dau seama ca sunt prost. Am fost prost, sunt prost, voi fi prost. O fi un lucru ereditar? J Probabil. Probabil se trage din tata-n fiu, cu toate ca nu mi-as dori sa ii calc pe urme.

                                                To be continued…